Wurzburg rezedenz

Reședința Würzburg este unul dintre cele mai frumoase palate baroce din Europa și se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO din 1981. A fost construită în secolul al XVIII-lea ca sediu al prinților-episcopi din Würzburg, după proiectul arhitectului Balthazar Neumann. Plimbarea începe în piața spațioasă din fața palatului, unde se află fântâna Franconiei. În partea de sus este o Franconia de bronz cu un steag în mână, iar la picior stau trei mari ai acestei regiuni: poetul Walter von der Fogelweide, sculptorul Tillman Rimmenschneider și pictorul Matthias Greenewald. În spatele fântânii există o fațadă din gresie caldă, plină de sculpturi, steme, balcoane din fier forjat și figuri de acoperiș care par să stea de pază peste piață. În interior, ești întâmpinat de faimoasa scară, acoperită cu o boltă fără stâlp de susținere. Pe ea, Giovanni Battista Tippolo a pictat una dintre cele mai mari fresce din lume, o alegorie a patru continente cunoscute la acea vreme, pline de animale exotice, oameni și culori. Seiful a supraviețuit și bombardamentelor din 1945, când o mare parte a orașului și a palatului au fost distruse. Scara este urmată de Sala Albă, în care nu există culori, doar stucaturi bogate în gri și alb, cu trofee de război, armuri și steaguri, iluminate de candelabre de cristal. Imediat după aceea vine Sala Imperială, inima palatului: fresce Tjepolo pe cupolă, ornamente aurite ondulate în jurul ferestrelor, coloane de marmură artificială colorată și sculpturi ale zeilor antici în nișe, printre care Neptun cu un trident și o zeiță cu un păun. Mai sunt camere căptușite cu tapiserii cu scene din carnavalul venețian, uși încrustate, rame aurite de tablouri și mobilier din vremea prinților-episcopi. Prin acest album, am încercat să surprind ambele fețe ale reședinței. În exterior, acestea sunt simetria fațadei, ritmul ferestrelor și coloanelor și liniștea pieței sub cerul înnorat de toamnă, cu vedere spre cetatea Marienberg, viile și turnurile catedralei. În interior, este o lume în care nicio suprafață nu rămâne obișnuită, iar lumina prin ferestrele înalte aduce fiecare detaliu la viață. Sarcina fotografului aici nu este de a înfrumuseța, ci de a găsi unghiul din care această armonie este cel mai bine văzută.